Am fost trimisă să caut

Fragmente de aur și diamant,

Pe muzică tristă de vioară și flaut,

Dar dansul ciudat al inimii m-a-mpiedicat…

 

Și am căzut în prăpastia gândului meu netrăit,

Aici se deschid uși înspre care sufletul mi s-avântă,

Unde de prea multe ori l-am găsit rătăcit,

Chiar dacă am tot încercat să-l prind în palma-ți adâncă…

 

Portalul spre lumea din mine

M-a înghițit și am aterizat

În locul în care nu te așteaptă nimeni;

Un loc pustiu, secat, deloc curat…

 

Pășesc pe holuri cu lumini stinse,

Printre mângâierile șoaptelor de întuneric…

În urma mea se aud doar strigăte-aprinse

Ale spiritelor ce-mi aduc al fricilor sfeșnic…

 

Zâmbesc! Nu-i nimic! Doar o fărâmă din mine!

Găsesc normal să mă sărute umbrele și fumul,

(Pedeapsă pentru ochii ce-au comis atâtea crime),

Dar suflu și-mi ies raze albe care-mi arată drumul…

 

Deschid ziduri spre camere secrete

Și îmi regăsesc patul sfânt al copilăriei…

Oh! Ce vis strajnic despre vieți absente,

În care-am râs doar la marginea tragediei…

 

Tavan de cer peste un trup rece,

Care tremură în chinuri amare și doruri,

Buzele bolilor minții încearcă să mă-nece,

Sărutând cicatrici adânci ce se transformă-n fioruri…

 

Întind mâna spre perdeaua neagră,

Care mi-a acoperit fața cu al morții voal

Și încerc să mai simt urme de teamă,

Dar în balta de sânge nu-ndrăznește să apară vreun val…

 

În degetele ruginite prind putere și-ncerc

Să întorc toate stelele pe dos,

În lumina lor vie să nu mă mai reflect,

Fiindcă chipul ce-l văd nu-l mai recunosc…

 

O lacrimă sărată se scurge timidă

Și îmi udă eul uscat;

O voce se apleacă și-mi explică haină:

Trezește-te din tine! De astă dată, n-ai visat!

 

Autor: Larisa Bălan

Sursa foto: https://www.google.ro/search?q=loneliness+tumblr&rlz=1C1PRFC_enRO651RO651&espv=2&biw=1440&bih=799&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwjuqtqV0dXOAhXGPhQKHYNcBlcQsAQIHA#imgrc=HwVUMuZixAtoXM%3A